11 decembrie 2018
11 decembrie 2018
Hotărârea nr. 359privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul „Construire autobază și amenajări exterioare aferente pe str. Stadionului FN și amenajare parcare pe str. 22 Decembrie 1989”, municipiul Turda și a indicatorilor tehnico-economici
Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.11.2018;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Turda, Cristian-Octavian Matei, cu privire la aprobarea documentatiei tehnico-economice pentru obiectivul „Construire autobază și amenajări exterioare aferente pe str. Stadionului FN și amenajare parcare pe str. 22 Decembrie 1989”, municipiul Turda și a indicatorilor tehnico-economici;
Având în vedere expunerea de motive a d-lui primar Cristian-Octavian Matei şi raportul de specialitate al Serviciului Finanțări Externe și Relații Internaționale, înregistrat cu nr. 24.763/20.11.2018 şi avizul comisiilor de specialitate nr. 1 – pentru buget, finante, prognoze economice şi nr. 3 – pentru ecologie, protecţia mediului, urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, investiţii, ale Consiliului Local al municipiului Turda;
În temeiul prevederile art. 36, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. d; art. 45, alin. 1; art. 115, alin. 1, lit. b și art. 126, din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă documentația tehnico-economică pentru obiectivul „Construire autobază și amenajări exterioare aferente pe str. Stadionului FN și amenajare parcare pe str. 22 Decembrie 1989”, municipiul Turda și indicatorii tehnico-economici, inscrisi in Anexa nr. 1, care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Art. 2. Începând cu data aprobării prezentei, orice alte prevederi contrare își încetează aplicabilitatea.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice şi Serviciului Finanțări Externe și Relații Internaționale în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 18
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 18
Vezi hotărârea completăFormat Pdf
Îți place?
11 decembrie 2018
11 decembrie 2018
Hotărârea nr. 358 privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul
„Revitalizarea spatiului pietonal din centrul istoric al municipiului Turda” și a indicatorilor tehnico-economici
Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.11.2018;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Turda, Cristian-Octavian Matei, cu privire la aprobarea documentatiei tehnico-economice pentru obiectivul „Revitalizarea spatiului pietonal din centrul istoric al municipiului Turda” și a indicatorilor tehnico-economici;
Având în vedere expunerea de motive a d-lui primar Cristian-Octavian Matei, raportul de specialitate al Serviciului Finanțări Externe și Relații Internaționale, înregistrat cu nr. 24764/20.11.2018 şi avizul comisiilor de specialitate nr. 1 – pentru buget, finante, prognoze economice şi nr. 3 – pentru ecologie, protecţia mediului, urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, investiţii, ale Consiliului Local al municipiului Turda;
În temeiul prevederile art. 36, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. d; art. 45, alin. 1; art. 115, alin. 1, lit. b și art. 126, din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă documentația tehnico-economică pentru obiectivul „Revitalizarea spatiului pietonal din centrul istoric al municipiului Turda” și indicatorii tehnico-economici, inscrisi in Anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Începând cu data aprobării prezentei, orice alte prevederi contrare își încetează aplicabilitatea.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice şi Serviciului Finanțări Externe și Relații Internaționale în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 18
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 18
Vezi hotărârea completăFormat Pdf
Îți place?
11 decembrie 2018
11 decembrie 2018
Hotărârea nr. 357 privind aprobarea modificării art. 1 al HCL nr. 139/29.05.2018, referitor la Planul Urbanistic de Detaliu – Construire imobil de locuinţe cu 8 apartamente D+P+3E în municipiul Turda, str. Augustin Bunea nr. 23
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.11.2018;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării art. 1 al HCL nr. 139/29.05.2018, referitor la Planul Urbanistic de Detaliu – Construire imobil de locuinţe cu 8 apartamente D+P+3E în municipiul Turda, str. Augustin Bunea nr. 23, elaborat din
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului si Cadastru nr. 1741/80/U din 19.03.2018 conex. N.I. 21649/403/20.11.2018;
Ţinând seama de avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local nr. 3 pentru ecologie, protecţia mediului, urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, investiţii;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor republicată cu completările şi modificările ulterioare şi în baza Legii nr. 350/2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismul cu completările şi modificări ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. 1, alin. 4. lit. d-e, alin. 5. lit. c, art. 45 alin. 1, alin. 2 lit. e şi alin. 6, ale art. 115, alin. 1, lit. b. din Legea nr. 215/2001 republicată, privind Administraţia publică Locală precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă modificarea art. 1 al HCL nr. 139/29.05.2018, după cum urmează: “Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – Construire imobil de locuinţe cu 8 apartamente D+P+3E în municipiul Turda, str. Augustin Bunea nr. 23, în baza Avizului Arhitectului Şef pe lângă Comisia Tehnică de Urbanism nr. 5/17.01.2018, reactualizat cu N.I. 21649/403/19.11.2018 şi în baza Raportului asupra informării şi consultării publicului nr. 1741/80/M/19.03.2018, anexate ca părţi componente prezentei cu următorii indici teritoriali urbanistici: P.O.T. = 37,88%; C.U.T. = 1,42; regim de înălţime D+P+3 niveluri cu precizarea că demisolul este util, spaţii verzi 21,20%.
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului municipiului, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Arhitectului Şef în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 18
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 18
Vezi hotărârea completăFormat Pdf
Îți place?
11 decembrie 2018
11 decembrie 2018
Hotărârea nr. 356 privind aprobarea modificării art. 1 al HCL nr. 334 din 31.10.2018 referitoare la indicii urbanistici pentru Planul Urbanistic de Detaliu – Construire centru logistic, creare acces, amenajări exterioare şi împrejmuire în Municipiul Turda, str. 22 Decembrie 1989 nr. 35
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.11.2018;
Luând în dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea modificării art. 1 al HCL nr. 334 din 31.10.2018 referitoare la indicii urbanistici pentru Planul Urbanistic de Detaliu – Construire centru logistic, creare acces, amenajări exterioare şi împrejmuire în Municipiul Turda, str. 22 Decembrie 1989 nr. 35, elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda,
Având în vedere raportul de specialitate al S.U.A.T.C. nr. 20902/353/U din 18.10.2018 conex. N.I. 23759/388/U/09.11.2018, ţinând seama de avizul Comisiei de specialitate nr. 3 a Consiliului Local pentru ecologie, protecţia mediului, urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, investiţii;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor republicată cu completări şi modificări ulterioare şi în baza Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul cu completări şi modificări ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. 1, alin. 4. lit. d, lit. e, alin. 5. lit. c, al art. 45 alin. 1, alin. 2. lit. e şi alin. 6, art. 115, alin. 1, lit. b. din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia publică Locală, republicată şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă modificarea art. 1 al HCL nr. 334/31.10.2018 referitor la indicii urbanistici pentru P.U.D. – Construire centru logistic, creare acces, amenajări exterioare şi împrejmuire în Municipiul Turda, str. 22 Decembrie 1989 nr. 35, în baza Avizului Arhitectului Şef / C.T.A.T.U. nr. 25/10.10.2018 conex. N.I. 23759/388/U/09.11.2018 şi a Raportului asupra informării şi consultării publicului nr. 20902/353/M/23.10.2018, după cum urmează: indici urbanistici propuşi P.O.T. = 42,87%; C.U.T.=0,4583; regim de înălţime H.max. propus = P+2 pentru birouri şi administrativ în interiorul halei parte vestică, din care realizat în P.U.D: P+1; H.max.= 17,0m la hala propusă, spaţii verzi 5,0%, restul terenului constă în platforme de circulaţii, parcaje, utilităţi exterioare, curte de serviciu.
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Arhitectului Şef, Serviciului Urbanism , Amenajarea Teritoriului si Cadastru în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 18
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 18
Vezi hotărârea completăFormat Pdf
Îți place?
11 decembrie 2018
11 decembrie 2018
Hotărârea nr. 355 privind aprobarea P.U.Z. şi R.L.U. aferent – Construire locuinţe colective P+2E în Municipiul Turda, str. Simion Bărnuţiu, nr. 19
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară la data de 28.11.2018;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planul Urbanistic Zonal şi Regulamentul Local de Urbanism aferent – Construire locuinţe colective P+2E în Municipiul Turda, str. Simion Bărnuţiu, nr. 19, elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda,
Având în vedere Avizul de oportunitate nr. 3 din 14.02.2018, raportul de specialitate al S.U.A.T.C. nr. 15652/262/U din 08.07.2018 şi ţinând seama de avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local al Municipiului Turda, nr. 3 pentru ecologie, protecţia mediului, urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, investiţii;
În conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor – republicată şi în baza Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu completări şi modificări ulterioare;
În temeiul art.36 alin.1, alin.4. lit.d)-e), alin.5. lit.c) şi al art.45 alin.1., alin.2.lit.e) şi alin.6. din Legea nr.215/2001 republicată în 2007 privind Administraţia publică Locală şi a Regulamentului de funcţionare al Consiliului Local,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă Planul Urbanistic Zonal şi Regulamentul Local de Urbanism aferent – Construire locuinţe colective P+2E în Municipiul Turda, str. Simion Bărnuţiu, nr. 19, în baza Avizului Arhitectului Şef/C.T.A:T.U. nr. 18/04.07.2018 şi a Raportului asupra informării şi consultării publicului nr. 15652/262/M/08.08.2018, cu modificarea încadrării urbanistice a imobilului cu nr. cad.el.55693 (1912 mp curţi-construcţii) şi 55694 (742 mp curţi-construcţii folosit ca drum de acces comun proprietate privată) în suprafaţă totală de 2654 mp din UTR-LM26 în UTR-LC9 conform precizărilor la regulament în Avizul Arhitectului Şef/C.T.A.T.U. nr. 23/04.07.2018 şi cu următorii indici urbanistici: regim de înălţime max. 3 niveluri (P+1+M, P+2), P.O.T.max.=35%, C.U.T.max. = 1,6 , circulaţii, parcaje între 10,87-17,05%, spaţii verzi min. 35%.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului municipiului, în termenul prevăzut de lege, Institutiei Prefectului judetuluiu Cluj, Primarului municipiului, direcțiilor și serviciilor din Primăria Municipiului Turda în vederea ducerii la îndeplinire, și se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro .
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 18
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 18
Vezi hotărârea completăFormat Pdf
Îți place?
11 decembrie 2018
11 decembrie 2018
Hotărârea nr. 354 privind închirierea fără licitaţie publică a unui teren în suprafaţă de 8 mp, situat în Turda, Calea Victoriei, nr. 102-104, în vederea extinderii construcţiei prin crearea unui acces (rampă pentru dizabilităţi) pentru SC MEGA IMAGE SRL
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.11.2018;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind închirierea fără licitaţie publică a unui teren în suprafaţă de 8 mp, situat în Turda, Calea Victoriei, nr. 102-104, în vederea extinderii construcţiei prin crearea unui acces (rampă pentru dizabilităţi) pentru SC MEGA IMAGE SRL, proiect elaborat din iniţiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 25043/22.11.2018 al Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi GIS.
Ţinând cont de avizul comisiei de specialitate nr. 3 – pentru ecologie, protecţia mediului, urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, investiţii, a Consiliului Local al Municipiului Turda;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. b şi lit. c, alin. 4, lit. c, alin. 5, lit. a şi lit. b, art. 45, alin. 1 şi alin. 6, art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215 / 2001 privind administratia publică locală, republicată, precum si ale Regulamentului de Organizare si Functionare al Consiliului Local al Municipiului Turda;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă închirierea fără licitaţie publică a unui teren în suprafaţă de 8 mp, situat în Turda, Calea Victoriei, nr. 102-104, în vederea extinderii construcţiei prin crearea unui acces (rampă pentru dizabilităţi) pentru SC MEGA IMAGE SRL.
Art. 2. Preţul închirierii, stabilit conform HCL nr. 418/21.12.2017, completată prin HCL nr. 331/31.10.2018 este de 4 lei/mp/lună, revenind suma de 32 lei/lună pentru întreaga suprafaţă de teren închiriată. La începutul fiecărui an calendaristic, suma de plată va fi indexată cu indicele de inflaţie. Contractele de închiriere vor fi întocmite de către Serviciul Evidenţa Patrimoniului şi GIS.
Art. 3. Termenul de închiriere este de doi ani.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Serviciului Evidenţa Patrimoniului şi GIS şi Direcţiei Impozite şi Taxe Locale în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 18
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 18
Vezi hotărârea completăFormat Pdf
Îți place?
11 decembrie 2018
11 decembrie 2018
Hotărârea nr. 353 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii Salina Turda s.a.
Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţă ordinara în data de 28.11.2018;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii Salina Turda S.A., proiect elaborat din iniţiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Administratie Publica Locala precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 1 – pentru buget, finante, prognoze economice, a Consiliului Local al municipiului Turda, Hotărârea nr. 51/21.11.2018 a Consiliului de Administratie al societăţii Salina Turda S.A, precum şi Nota de Fundamentare a Consiliului de Administratie al societăţii Salina Turda S.A pentru anul 2018;
Ţinând cont de prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a intreprinderilor publice, ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, ale prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile, ale Actului Constitutiv al Societății Salina Turda SA;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. c, art. 45, alin. 1 şi alin. 6, art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215 / 2001 privind administratia publică locală, republicată, precum si ale Regulamentului de Organizare si Functionare al Consiliului Local al Municipiului Turda;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii Salina Turda S.A., conform anexelor nr. 1-2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Reprezentantul Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Salina Turda SA, domnul Robert Cojan va avea mandatul expres de a aproba prin hotărâre AGA rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli a societăţii Salina Turda SA. Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Salina Turda SA va avea loc în regim de urgenţă de la comunicarea hotărârii consiliului local către mandatar.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, Serviciului Administratie Publica Locala si Direcţiei Economice şi reprezentantului Municipiului Turda in AGA la Societatea Salina Turda SA, societăţii Salina Turda S.A. în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 16
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 16
Vezi hotărârea completăFormat Pdf
Îți place?
11 decembrie 2018
11 decembrie 2018
Hotărârea nr. 352 privind aprobarea execuţiei bugetare la data de 30.09.2018 a societăţii Salina Turda S.A.
Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţă ordinara în data de 28.11.2018;
Luand in considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetare la data de 30.09.2018 a societăţii Salina Turda S.A., proiect elaborat din iniţiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Avand in vedere raportul de specialitate al Serviciului Administratie Publica Locala precum si avizul comisiilor de specialitate nr. 1 – pentru buget, finante, prognoze economice, nr. 2- pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare ale Consiliului Local al municipiului Turda, precum şi Hotărârea nr. 49/21.11.2018 a Consiliului de Administratie al societatii Salina Turda S.A;
Ţinând cont de prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a intreprinderilor publice, ale art. 111, alin. 2, lit. a din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale – republicată cu modificările şi completările ulterioare, ale Actului Constitutiv al Societății Salina Turda SA;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. 3, lit. c, art. 45, alin. 1 şi alin. 6, art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215 / 2001 privind administratia publică locală, republicată, precum si ale Regulamentului de Organizare si Functionare al Consiliului Local al Municipiului Turda;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă execuţia bugetară a societăţii Salina Turda S.A., la data de 30.09.2018, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Reprezentantul Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Salina Turda SA, domnul Robert Cojan va avea mandatul expres de a aproba prin hotărâre AGA execuţia bugetară la data de 30.09.2018 a societăţii Salina Turda SA. Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Salina Turda SA va avea loc în regim de urgenţă de la comunicarea hotărârii consiliului local către mandatar.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, Serviciului Administratie Publica Locala si Direcţiei Economice şi reprezentantului Municipiului Turda in AGA la Societatea Salina Turda SA, societăţii Salina Turda S.A. în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 16
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 16
Vezi hotărârea completăFormat Pdf
Îți place?
11 decembrie 2018
11 decembrie 2018
Hotărârea nr. 351 privind aprobarea darii in administrare a bunului imobil “patinoar artificial in suprafata de 600 metri patrati” si stabilirea tarifelor de acces patinoar pentru sezonul 2018-2019
Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.11.2018.
Luand in considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea darii in administrare a bunului imobil “patinoar artificial in suprafata de 600 metri patrati.” si stabilirea tarifelor de acces patinoar pentru sezonul 2018-2019, proiect elaborat din iniţiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Administratie Publica Locala, precum si avizul comisiei de specialitate nr. 1 – pentru buget-finante, prognoze economice, investitii si al comisiei de specialitate nr. 3 – pentru urbanism si amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public si privat, protectia mediului, investitii, ale Consiliului Local al Municipiului Turda;
În conformitate cu prevederile art. 136 alin (1), (2) si (4) din Constitutia Romaniei, art. 867-870 din Codul Civil Roman, cu prevederile legii 213/1998 privind bunurile proprietate publica,ale art. 36,alin (1), alin. 2, lit. “c”,alin 3 lit “c” art. 45, art. 115, alin. 1, lit. b, din Legea nr. 215/2001 privind administratia publică locală republicata, precum şi ale Regulamentului de functionare al Consiliului Local al Mun. Turda ;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă darea in administrare către societatea Domeniul Public Turda S.A. a imobilului “patinoar artificial în suprafata de 600 mp” până la data de 01 februarie 2019, pentru o redevenţă în cuantum de 1500 lei/lună.
Art. 2. În termen de 5 zile de la adoptarea prezentei hotărâri se va încheia un contract de administrare între UAT Municipiul Turda şi Societatea Domeniul Public Turda S.A, conform anexei la prezenta hotărâre care face parte integrantă din aceasta .
Art. 3. Se împuterniceste Primarul Municipiului Turda, dl. Cristian Octavian Matei să semneze, în numele şi pe seama Municipiului Turda contractul de administrare.
Art. 4. Tarifele pentru accesul la patinoar sunt de:
• 5 lei preşcolar cu vârsta de pănă la 7 ani inclusiv/serie (o serie dureaza 1 oră şi 30 minute);
• 8 lei elevi/studenţi/serie ( o serie durează 1 oră şi 30 minute)
• 12 lei/adulţi/serie ( o serie durează 1 oră ţi 30 minute);
• 9 lei/ închiriere 1 pereche de patine/persoană/serie;
• 1 leu /persoană/garderobă/serie.
• Abonament cu 10 intrări din care garderobă şi 2 intrări gratuite tarife:
o -copii până la vârsta de 7 ani- 45 lei;
o -elevi şi studenţi- 70 lei
o -adulţi – 100 lei.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, Serviciului Administratie Publica Locala, Directiei Tehnice si Directiei Economice în vederea ducerii la îndeplinire, reprezentantului Municipiului Turda in AGA la Societatea Domeniul Public Turda SA, societatii Domeniul Public Turda S.A., şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 18
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 18
Vezi hotărârea completăFormat Pdf
Îți place?
11 decembrie 2018
11 decembrie 2018
Hotărârea nr. 350 privind aprobarea completarii preturilor practicate de Societatea Domeniul Public Turda S.A.
Consiliul Local al municipiului Turda, intrunit in şedinta ordinară din data de 28.11.2018;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea completarii preturilor practicate de Societatea Domeniul Public Turda S.A., proiect elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Tinand seama de Hotararea nr. 28/15.11.2018 a Consiliului de Administratie al societatii Domeniul Public Turda S.A.inregistrata la Primaria Municipiului Turda sub nr. 24538/19.11.2018, precum si de procesul verbal incheiat sub nr.24977/22.11.2018;
Avand in vedere raportul de specialitate al Serviciului Administratie Publica Locală, precum si avizul comisiei de specialitate nr. 1 – buget-finante, prognoze economice, investitii a Consiliului Local al Municipiului Turda;
Tinand cont de prevederile O.G. nr. 71/2002, privind organizarea si functionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local, H.G. nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementarilor-cadru de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 71/2002, ale O.G. nr. 21/2002 privind gospodarirea localitatilor urbane si rurale, ale Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice;
În baza prevederilor art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. b, lit. c, alin. 3, lit. c, art. 45, art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2011, legea administratiei publice locale-republicata- cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului local al municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă completarea activitatilor si tarifelor pentru salubrizare stradala din municipiul Turda, practicate de catre societatea Domeniul Public Turda S.A., in conformitate cu anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2.Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, Serviciului Administratie Publica Locala, Directiei Economice, Directiei Tehnice, societatii Domeniul Public Turda S.A., în vederea ducerii la îndeplinire, şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 18
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 18
Vezi hotărârea completăFormat Pdf
Îți place?
