Newsletter-ul nostru te ține informat!
Aboneaza-te

Hotărârea nr. 189 privind aprobarea bugetului revizuit al proiectului „Construire Centru comunitar de igienă și sănătate” și ”Construire Centru social pentru copii aflați în situație de risc social”

Hotărârea nr. 189 privind aprobarea bugetului revizuit al proiectului „Construire Centru comunitar de igienă și sănătate” și ”Construire Centru social pentru copii aflați în situație de risc social”

Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa extraordinară din data de 16.09.2022;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului revizuit al proiectului „Construire Centru comunitar de igienă și sănătate” și ”Construire Centru social pentru copii aflați în situație de risc social”, elaborat din inițiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian-Octavian Matei;
Având în vedere referatul de aprobare a d-lui primar Cristian-Octavian Matei şi raportul de specialitate al Direcției de Asistență Socială Turda, înregistrat cu nr. 8569/14.09.2022;
Ținând cont de avizul favorabil al comisiei de specialitate nr. 1 – pentru buget-finanțe, prognoze economice şi investiţii, a Consiliului Local al municipiului Turda;
Având în vedere prevederile art. 129, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. d, art. 139, alin. 1, art. 196, alin. 1, lit. a din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile și completările ulterioare, precum și ale Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al municipiului Turda,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Se aprobă bugetul revizuit al proiectului „Construire Centru comunitar de igienă și sănătate” și ”Construire Centru social pentru copii aflați în situație de risc social” în vederea finanțării acestuia în cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de Investitii 9.1 – Dezvoltare Locală Sub Responsabilitatea Comunității (DLRC), Apelul de proiecte POR/GAL URBAN TURDA /2021/9/1/OS9.1.
Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Construire Centru comunitar de igienă și sănătate” și ”Construire Centru social pentru copii aflați în situație de risc social”, în cuantum de 2.864.347,71 lei (inclusiv TVA), din care valoarea cheltuielilor eligible este de 2.720.565,31 lei (inclusiv TVA).
Art. 3. Se aprobă contribuția proprie în proiect a Municipiului Turda, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului în cuantum de 143.782,40 lei (inclusiv TVA), cât și contribuția de 2,46% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 66.928,63 lei (inclusiv TVA), reprezentând cofinanțarea proiectului „Construire Centru comunitar de igienă și sănătate” și ”Construire Centru social pentru copii aflați în situație de risc social”.
Art. 4. Contribuția Direcției de Asistență Socială Turda la cofinanțarea cheltuielilor totale ale proiectului așa cum este precizat în Cererea de finanțare și în acordul de parteneriat este 0.
Art. 5. Pentru implementarea proiectului în condiții optime, sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Construire Centru comunitar de igienă și sănătate” și ”Construire Centru social pentru copii aflați în situație de risc social” se vor asigura din bugetul local al Municipiului Turda.
Art. 6. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art. 7. Se împuterniceşte domnul Matei Cristian-Octavian, primarul Municipiului Turda, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele Municipiului Turda.
Art. 8. Începând cu data aprobării prezentei orice alte prevederi contrare își încetează aplicabilitatea.
Art. 9. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și Direcșiei Economice, Direcției de Asistență Socială Turda, Direcției Strategie și Dezvoltare Locală și Serviciului Finanțări Externe și Relații Internaționale în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Sârbu Paul Marius

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela

VOTURI: pentru 19
împotrivă –
abțineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 19.

Vezi hotărârea completă