Hotărârea nr. 165 privind aprobarea proiectului „Realizare infrastructură rutieră și echipare tehnico-edilitară în Comunitatea Margaretelor” și a cheltuielilor legate de proiect
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa extraordinară cu convocare de indata din data de 10.08.2022;
Luând în dezbatere Proiectul de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Turda, Cristian-Octavian MATEI, cu privire la aprobarea proiectului „Realizare infrastructură rutieră și echipare tehnico-edilitară în Comunitatea Margaretelor” și a cheltuielilor legate de proiect;
Având în vedere referatul de aprobare a d-lui primar Cristian-Octavian MATEI şi raportul de specialitate al Serviciului Finanțări Externe și Relații Internaționale, înregistrat cu nr. 22461/04.08.2022;
Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local nr. 1 (pentru buget-finanțe, prognoze economice şi investiţii);
Având în vedere prevederile art. 129, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. d; art. 139, alin. 1 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ cu modificarile și completările ulterioare.
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă proiectul „Realizare infrastructură rutieră și echipare tehnico-edilitară în Comunitatea Margaretelor” în vederea finanțării acestuia în cadrul POR 2014-2020, , Axa Prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de Investitii 9.1 – Dezvoltare Locală Sub Responsabilitatea Comunității (DLRC), Apelul de proiecte POR/GAL URBAN TURDA /2021/9/2/OS9.1.
Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Realizare infrastructură rutieră și echipare tehnico-edilitară în Comunitatea Margaretelor”, în cuantum de 3.326.050,00 (inclusiv TVA) din care valoarea cheltuielilor eligible este de 3.249.901,90 lei (inclusiv TVA)
Art. 3. Se aprobă contribuția proprie în proiect a Municipiului Turda, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului in cuantum de 76.148,10 lei (inclusiv TVA) cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 64.998,05 lei (inclusiv TVA), reprezentând cofinanțarea proiectului „Realizare infrastructură rutieră și echipare tehnico-edilitară în Comunitatea Margaretelor”.
Art. 4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Realizare infrastructură rutieră și echipare tehnico-edilitară în Comunitatea Margaretelor” pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al Municipiului Turda.
Art. 5. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art. 6. Se împuterniceşte dl. Matei Cristian-Octavian, primarul Municipiului Turda, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele Municipiului Turda.
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și serviciilor de specialitate în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Sârbu Paul Marius
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela
VOTURI: pentru 12
împotrivă –
abțineri 5
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 17.