Newsletter-ul nostru te ține informat!
Aboneaza-te

Hotărârea nr. 162 privind aprobarea atribuirii în folosință gratuită a imobilului teren situat în Turda, str. Livezilor nr 2 A

Hotărârea nr. 162 privind aprobarea atribuirii în folosință gratuită a imobilului teren situat în Turda, str. Livezilor nr 2 A

Consiliul Local  al Municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.09.2021;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre  privind aprobarea atribuirii în folosință gratuită a imobilului teren situat în Turda, str. Livezilor nr 2A, elaborat din iniţiativa Primarului  Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 20693/13.09.2021 al Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi avizul favorabil al comisiilor de specialitate nr. 2 – pentru administrație publică locală, servicii publice, regii, piețe, comerț, agricultură, asocieri, relații cu publicul, juridic, ordine publică și apărare şi nr. 3 – pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, protecţia mediului şi investiţii, ale Consiliului Local al Municipiului Turda;
Tinand seama de prevederile art. 874, art. 2148 din Codul Civil, dispoziţiile art. 129 alin. 1, alin. 6 lit. a, art. 196 alin. 1, lit. a, art. 197, art. 108, lit. d, art. 349 din Ordonanţă de Urgenţă  nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 8 și art. 9 din Legea 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, precum şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Turda,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Se aprobă atribuirea în folosință gratuită pentru o perioadă de 10 de ani a terenului în suprafață de 600 mp, situat în Turda pe strada Livezilor nr. 2A și identificat prin număr cadastral 57475 fiind înscris în CF nr. 57475, imobilul teren fiind situat din punct de vedere administrativ în Municipiul Turda, face parte din domeniul privat al Municipiului Turda figurând la pozitia 249 din Anexa la HCL nr. 187/2002 privind Inventarul bunurilor care apartin domeniului privat al Municipiului Turda, către Parohia Ortodoxă Turda Băi avand drept scop construirea unei case parohiale.
Art. 2. În termen de 10 zile de la aprobarea prezentei hotărâri se va întocmi de către Serviciul Evidență Patrimoniu un contract de comodat care va fi semnat de ambele parți.
Art. 3. Se împuterniceşte primarul Municipiului Turda să semneze contractul de comodat.
Art. 4. Terenul care face obiectul prezentei hotarâri va fi predat beneficiarului în baza unui proces -verbal de predare-primire, întocmit de catre Serviciul Evidență Patrimoniu și semnat de ambele părti în maxim 15 zile de la data semnării contractului.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al Municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum și Direcției Economice, Direcției Impozite și Taxe Locale, Serviciului Evidenţă Patrimoniu, Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Cadastru, Serviciului Administrație Publică Locală și Parohiei Ortodoxe Turda Băi în vederea ducerii la îndeplinire, şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Sălăgean Aron Adrian

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela

VOTURI: pentru 17
împotrivă –
abțineri 3
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 20.

Vezi hotărârea completă