Hotărârea nr. 6 privind aprobarea STUDIULUI DE FEZABILITATE și a principalilor indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții: “Coridor strategic integrat de mobilitate urbană – AXA SUDICA TURDA- CÂMPIA TURZII, județul CLUJ”
Consiliul Local al municipiului Turda, întrunit în ședinta ordinară din data de 27.01.2022;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a principalilor indicatori tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii : “Coridor strategic integrat de mobilitate urbana – AXA SUDICĂ TURDA- CÂMPIA TURZII, județul CLUJ”, pentru includerea la finanțare în cadrul Programelor aplicabile conform legii, în speță prin Programul CNI, obiectivul fiind cuprins în lista sinteza, elaborat din initiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 2522/25.01.2022 al Direcției Strategie și Dezvoltare Locală, precum și avizul favorabil al comisiilor de specialitate nr. 1 – pentru buget, finante, prognoze economice și nr. 3 pentru – urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, protecţia mediului şi investiţii ale Consiliului Local al municipiului Turda;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 6/2017 pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru stabilirea unor masuri privind realizarea investitiilor finantate din fonduri publice si Ordinului viceprim-ministrului, Ministrul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene nr. 209/2017,
Ținând cont de prevederile HGR nr. 907/2016 din 28.11.2016 privind privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice.
În temeiul art. 96, alin. 3, art. 129, alin. 1 și alin. 6, lit. a, art. 139, alin. 3, lit. g, art. 300, alin. 1, lit e și ale art. 196, alin. 1, lit. a din O.U.G. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. Se aprobă STUDIUL DE FEZABILITATE și principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții: “Coridor strategic integrat de mobilitate urbană – AXA SUDICĂ TURDA – CÂMPIA TURZII, județul CLUJ”, înscriși în Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunica prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, in termenul prevazut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum si Direcției Economice, Directiei Tehnice, Direcției Strategie și Dezvoltare Locală, în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunostință publică prin afișare la sediul Consiliului Local al municipiului Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro. .
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Orbean Ioana
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela
VOTURI: pentru 20
împotrivă –
abțineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 20.