Hotărârea nr. 72 privind completarea anexei la HCL nr. 363/2017 referitoare la aprobarea ajustării tarifelor practicate de către societatea Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda SRL pentru parcările rezervate, respectiv parcările cu plată
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.03.2018.
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind completarea anexei la HCL nr. 363/2017 referitoare la aprobarea ajustării tarifelor practicate de către societatea Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda SRL pentru parcările rezervate, respectiv parcările cu plată, proiect elaborat din initiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Administraţie Publică Locală, avizul comisiilor de specialitate nr. 1 – pentru buget-finante, prognoze economice, investitii şi nr. 2- pentru administatie publică locală, servicii publice, regii, piete, comert, agricultură, asocieri, relatii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare ale Consiliului Local al Municipiului Turda, precum şi procesul-verbal nr. 606/12.03.2018 încheiat de către reprezentanţii societăţii;
În baza prevederilor art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. b, lit. c, alin. 3, lit. c, art. 45, art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2011, legea administratiei publice locale – republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de organizare şi functionare a Consiliului local al municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă completarea anexei la HCL nr. 363/2017 privind aprobarea ajustării tarifelor practicate de către societatea Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda SRL pentru parcările rezervate respectiv parcările cu plată cu punctul VI care va avea următorul cuprins:
| VI |
PARCĂRI CU BARIERĂ |
||
| 1. |
STATIONARE ½ ORA |
– |
2 |
|
TARIF SUPLIMENTAR PARCĂRI CU BARIERĂ |
|||
| 1. | PIERDERE SAU LIPSĂ TICHET PARCARE CU BARIERĂ |
– |
50 RON/ZI |
Art. 2. Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 01.04.2018.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Serviciului Administraţie Publică Locală, Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice, societăţii Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda SRL, societăţii Domeniul Public Turda S.A., în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Pîrlea Daniela
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 12
împotrivă 3
abţineri 2
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 17.