Newsletter-ul nostru te ține informat!
Aboneaza-te

Știrile primăriei

4 mai 2017

Primăria Municipiului Turda a început asfaltarea și reparația străzilor din municipiu!

Săptămâna aceasta au început lucrările pe următoarele străzi: Modernizare str. Decebal – lucrare finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), lucrare începută anul trecut, executată în procent de 41%, de la intersecție cu Str. Vasile Goldiș până la Str. Al. I. Cuza. În prezent se execută un zid de sprijin în lungime de 20 de metri, apoi se va continua cu lucrări de executare rigole betonate, acces la proprietăți, montare borduri carosabile, executare trotuare (strat de balast stabilizat și asfalt), completare la cotă strat de piatră spartă și straturi rutiere din mixtură asfaltică. Calea Victoriei nr. 100 – Amenajare cu covor asfaltic. Până în acest moment s-au executat lucrări de săpătură pământ, spargere de betoane, montat bordură carosabilă. În continuare se vor executa lucrări de finalizare a săpăturii, fundație din balast și piatră Spartă, montare borduri carosabile și rigole prefabricate, realizare covor asfaltic în 2 straturi. Lucrările sunt finanțate din bugetul local al Municipiului Turda. Lucrări de reparații îmbrăcăminți asfaltice. S-au marcat suprafețele degradate pe Str. Roșiori, Str. Ecaterina Teodoroiu, Str. Libertății și P-ța Romană. De mâine se va trece la frezarea suprafețelor degradate și plombarea cu mixtură asfaltică. Totodată, vom face evaluarea suprafețelor degradate și pe Str. Nuferilor (P-ța Micro III), Str. Zorilor, Str. Constructorilor, Str. Rapsodiei, Str. Liliacului, Str. 22 Decembrie 1989, urmând apoi să înceapă repararea și pe aceste străzi. Lucrările sunt finanțate din bugetul local al Municipiului Turda. Toate aceste lucrări sunt realizate de Domeniul Public. În paralel, vom include în programul de asfaltare toate străzile care vor fi cuprinse în PNDL, cu finanțare de la Guvernul României și cele 20 de străzi prevăzute în proiectul care va fi finanțat cu fonduri europene în Cartierul Băi. De asemenea, municipalitatea va depune în perioada imediat următoare proiectul european prin care vor putea fi asfaltate toate străzile pe care vor circula mijloacele de transport în comun. Asfaltarea străzilor este un proces complex și foarte costisitor, motiv pentru care administrația locală a căutat cele mai bune variante pentru a cuprinde cât mai multe artere în programe Guvernamentale sau europene, astfel încât locuitorii Turzii să poată beneficia de un număr cât mai mare de străzi refăcute în perioada care urmează. Îi asigurăm pe cetățeni că aceasta este principala prioritate a Primăriei Municipiului Turda, aparatul administrativ făcând în permanență eforturi pentru rezolvarea acestei probleme. Biroul de presă
4 mai 2017

Acreditare jurnaliști

Comunicat de Presă Primăria Municipiului Turda invită toți jurnaliștii care doresc informații despre activitatea instituției să parcurgă demersurile în vederea acreditării. La activităţile, şedinţele publice şi conferinţele de presă organizate de Primăria Municipiului Turda pot fi acreditaţi reprezentanţii instituţiilor de presă naţionale şi locale – denumiţi în continuare jurnalişti – cotidiane, periodice, agenţii de presă, posturi de radio şi televiziune româneşti şi străine, precum şi jurnaliştii liber-profesionişti. Jurnaliştii acreditaţi au acces la activităţile, şedinţele şi conferinţele de presă organizate de Primăria Municipiului Turda, care sunt anunţate în prealabil de Biroul de presă. Pentru obținerea unei acreditări permanente, instituția de presă solicitantă sau jurnalistul liber-profesionist va prezenta următoarele documente: cererea de acreditare pe care o găsiți pe site-ul www.primariaturda.ro la secțiunea -Biroul de presă; curriculum vitae al jurnalistului/jurnaliștilor propuși pentru a fi acreditați; copie după cartea de identitate; copie după legitimația de presă, vizată la zi; o fotografie recentă, trimisă în format electronic la adresa de e-mail: pr@primariaturda.ro Cererea prin care se solicită acreditarea permanentă se găsește pe site-ul primăriei la secțiunea – Biroul de presă – și va conţine: numele, prenumele, calitatea jurnalistului în cadrul redacţiei (redactor, publicist-comentator, fotoreporter, operator etc.) şi datele de contact (e-mail, telefon) la care jurnalistul acreditat doreşte să primească materialele de presă despre activitatea Primăriei Municipiului Turda. Solicitarea scrisă va fi datată, semnată şi ştampilată de directorul sau redactorul şef al instituţiei de presă respective, după caz. Jurnalistului acreditat i se eliberează o legitimaţie care îi permite accesul la activităţile, şedinţele şi conferinţele de presă organizate de Primăria Municipiului Turda pe durata unui an calendaristic. Acreditarea o poate obține orice jurnalist, iar accesul în instituție va fi permis doar în baza legitimației eliberată de Primăria Municipiului Turda. Biroul de presă
27 aprilie 2017

ATELIERE DIDACTICE ÎN CASTRU DE LA POTAISSA

Muzeul de Istorie Turda, în data de 18 mai, orele 09.00 – 15.00, organizează ateliere didactice pentru elevii din ciclul gimnazial şi cel liceal, pe tema Reîntoarcerea legionarilor romani în castrul de la Potaissa. Elevii participanți vor fi integrați în epoca care a dat naștere Potaissei, prin descoperirea, într-un mod antrenant și spectaculos, a unor secvențe din viața comunităților dacice și romane. Interacțiunea dintre elevi și valorile patrimoniale ale antichității se va face prin intermediul unei serii de obiecte reconstituite, prezentate de către specialiști în domeniul arheologiei și patrimoniului. Pentru a face legătura dintre castru și lumea antică se va pune accentul pe viața și echipamentele militarilor romani. Vor fi prezentate tehnici și tactici de luptă utilizate în antichitate, inspirate de scenele Columnei lui Traian, puse în scenă de studenţi și absolvenți ai Departamentului de Istorie și Patrimoniu din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu – trupa de reenactment Veteres Milites. Perioada: 18 mai 2017, orele 09.00 – 15.00 Durata atelier: cca 1 h Grup țintă: clasele V-VIII şi IX-XII Taxă atelier: 10 lei Maxim: 150 participanţi/atelier să ofere o incursiune în lumea antică, momentul de naștere al Potaissei; să înțeleagă importanța valorilor patrimoniale locale, naționale și europene; să trezească interesul pentru valorile culturale locale și naționale; să perceapă cauzele și efectele evoluției tehnice și tehnologice; să observe transformările generate de integrarea comunităților periferice în ansamblul modelelor de civilizație. Programarea se poate face telefonic sau via e-mail: muzeulturda@gmail.com Persoana de contact: Ioana Mărincean – 0741062483 sau 0264-311826.
10 aprilie 2017

Ajutați-ne să aducem bucurie pe chipul vârstnicilor și copiilor nevoiași!

Comunicat de presă Paştele este o sărbătoare a sufletului şi întreaga perioadă a Sărbătorilor Pascale are rolul de a ne pregăti să primim cu sufletul curat Lumina Învierii Domnului. De obicei, în această perioadă oamenii cu sufletul mare fac tot posibilul să aducă fericire şi speranţă în inimile celor nevoiaşi, în special ale vârstnicilor și copiilor defavorizați. Cu bucurie, vă aducem la cunoştinţă faptul că am lansat public o nouă iniţiativă a Primăriei Municipiului Turda, prin care adresăm o invitaţie tuturor agenților economici, instituţiilor de învăţâmânt și tuturor cetățenilor să participe la această campanie de donații (jucarii si alimente care nu necesita conditii speciale de depozitare). Deoarece în această perioadă a sărbătorilor Pascale am dorit ca iepuraşul să le facă o surpriză copiilor și vârstnicilor nevoiași, implicarea dumneavoastră va aduce multe zâmbete și momente de bucurie. În vederea reușitei acestui proiect, vă rugăm să ne confirmați implicarea dumneavoastră până în data de 12.04.2017, la numărul de telefon 0751235553. Darurile pe care le vom strânge vor fi duse la Centrul de Îngrijiri și Asistență pentru Vârstnici „Acoperământul Maicii Domnului” Turda, la Adăpostul de zi și de noapte pentru copiii străzii Turda și la alte 20 de familii defavorizate din municipiu. Va multumim! Primăria Municipiului Turda
7 aprilie 2017

Sinteza analizei problemelor legate de trafic din cadrul PMUD Turda

Primăria Municipiului Turda lucrează la Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, un instrument de planificare teritorială și de dezvoltare pe următorii ani, în domeniul transportului public, a infrastructurii rutiere, pietonale și pentru bicicliști. Acest plan are următoarele obiective: dezvoltarea unui sistem de transport public atractiv, eficient și accesibil locuitorilor orașului, reducerea traficului și, împreună cu el, reducerea poluării aerului și poluării fonice în oraș, eliminarea blocajelor și creșterea siguranței în trafic, atât pentru conducătorii auto cât și pentru pietoni și crearea infrastructurii necesare pentru un transport nepoluant – crearea facilităților și pistelor pentru bicicliști. În urma unui sondaj realizat printre cetățenii municipiului Turda, firma de consultanță a realizat un document sinteză a analizei problemelor legate de trafic din cadrul PMUD Turda, document pe care îl atașăm mai jos spre consultarea tuturor celor interesați:
5 aprilie 2017

“Plantăm, îngrijim și împădurim!”

Primăria Municipiului Turda în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică Cluj-Napoca, organizează activitatea de bioremediere, sub sloganul „Plantăm, îngrijim și împădurim”. Acțiunea  urmează să se desfășoare în data de  7 aprilie 2017, începând cu ora 9.00 și constă  în plantarea a 1500 de puieți de „sterjar roșu”,  în zona Băilor Sărate, în colaborare cu un efectiv de 170 de elevi care își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ din cadrul Colegiului  Tehnic Turda  (70 elevi) și Colegiul Dr. Ioan Rațiu Turda (100 elevi). Acțiunea face parte din activitățile prevăzute încă din luna ianuarie în Calendarul de Mediu 2017 al Primăriei Municipiului Turda. Biroul de presă
21 martie 2017

Concurs de proiecte de management pentru Teatrul Aureliu Manea Turda

ANUNŢ Concurs de proiecte de management pentru Teatrul Aureliu Manea Turda Municipiul Turda organizează, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008, privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, concurs de proiecte de management pentru Teatrul Aureliu Manea Turda. Condiţii specifice de participare: cetăţenie română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene; capacitate deplină de exerciţiu; are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe bază de examen medical de specialitate; studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă sau studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, într-unul din domeniile *: Domeniul fundamental de ierarhizare (DFI) – Ştiinţe umaniste şi arte, Domeniul de licenţă (DL) – Teatru şi artele spectacolului, specializarea – Artele spectacolului experienţă profesională în domeniul de referinţă, minim 5 ani; experienţa managerială de minim 2 ani sau pregătire în management**; nu i-a încetat contractul individual de muncă sau contractul de management din motive imputabile în ultimii 5 ani: nu a fost lucrător al securităţii sau colaborator al acesteia, în sensul prevederilor art. 2, lit. a-b din OUG 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii; nu a suferit condamnări penale şi civile pentru fapte care l-ar face incompatibil cu funcţia pentru care candidează. * în conformitate cu HGR 376/2016, privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2016 – 2017 ** condiţia de experienţă în managementul unei instituţii, companii, organizaţii nonguvernamentale, etc. poate fi dovedită cu adeverinţă sau poate fi susbstituită de pregătirea în management atestată cu certificat de absolvire (manager de proiect, manager cultural, etc.) Concursul se organizează conform prevederilor Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului, elaborat în temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008, privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 269/2009 şi se desfăşoară conform următorului calendar, stabilit cu respectarea dispoziţiilor art. 9 din ordonanţa de urgenţă: a) 20 martie 2017, aducerea la cunoştinţa publică a: condiţiilor de participare la concurs, caietului de obiective, regulamentului de organizare a concursului de proiecte de management, calendarului concursului, actelor necesare înscrierii la concurs, bibliografiei şi informaţiilor privind condiţiile tehnice de redactare a proiectului de management şi condiţiile de prezentare a acestuia; b) 21 martie – 10 aprilie 2017, ora 14,00, depunerea proiectelor de management şi a dosarelor de concurs de către candidaţi la sediul autorităţii; c) 11 aprilie 2017, selecţia dosarelor; d) 12 aprilie 2017, aducerea la cunoştinţa publică a rezultatelor selecţiei dosarelor; c) 13 – 19 aprilie 2017, prima etapă, analiza şi notarea proiectelor de management; d) 20 aprilie 2017, aducerea la cunoştinţa candidaţilor, prin e-mail, a rezultatelor primei etape a concursului, precum şi afişarea la sediul autorităţii şi al instituţiei şi pe pagina de internet a acestora; e) 21 aprilie 2017, ora 13, data de depunere a contestaţiilor asupra rezultatelor primei etape; f) 24 aprilie 2017, soluţionarea contestaţiilor depuse pentru prima etapă a concursului şi comunicarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor; g) 25 aprilie 2017, ora 10, etapa a doua, susţinerea interviului de către candidaţii declaraţi admişi. Această etapă este publică. Persoanele care doresc să asiste la etapa interviului vor depune o solicitare scrisă în acest sens la secretariatul comisiei de concurs, în care vor preciza datele personale de identificare, cu cel puţin 24 de ore înainte de desfăşurarea acestuia. Persoanele care asistă în acest mod la etapa interviului nu au dreptul să intervină în cadrul discuţiilor şi/sau să înregistreze pe orice suport fizic modul de derulare a interviului; h) 26 aprilie 2017, aducerea la cunoştinţa candidaţilor, prin e-mail, a rezultatului concursului, precum şi afişarea la sediul autorităţii şi al instituţiei şi pe pagina de internet a acestora; i) 27 aprilie 2017, ora 15, data limită pentru depunerea contestaţiilor privind rezultatul concursului j) 28 aprilie 2017, soluţionarea contestaţiilor şi comunicarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor; k) 02 mai 2017, aducerea la cunoştinţa candidaţilor, prin e-mail, a rezultatului final al concursului, precum şi afişarea la sediul autorităţii şi al instituţiei şi pe pagina de internet a acestora; l) 03 mai 2017, emiterea dispoziţiei de aprobare a rezultatului final al concursului, a proiectului de management câştigător şi a duratei pentru care se va încheia contractul de management. Dosarele de concurs şi proiectele de management, verificate şi certificate în prealabil de către secretariatul comisiei (cam. 48), se depun la sediul Primăriei municipiului Turda, cam. 15, până luni, 10 aprilie 2017, ora 14,00. Dosarul de concurs trebuie să conţină: cerere de înscriere la concurs; copie după actul de identitate; curriculum vitae model european, conform HGR 1021/2004; copii ale diplomelor de studii şi, după caz, alte documente care atestă efectuarea unor specializări; adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel puţin 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau unităţile sanitare abilitate; cazierul judiciar – în cazul persoanelor cu cetăţenie română sau acte similare în situaţia persoanelor cu altă cetăţenie; copie de pe carnetul de muncă, valabil până la 31 decembrie 2010 şi/sau adeverinţă de vechime în muncă pentru perioada ulterioară, conform prevederilor legale; declaraţie pe proprie răspundere că nu i-a încetat contractul individual de muncă sau contractul de management din motive imputabile în ultimii 5 ani, conform modelului anexat; declaraţie pe proprie răspundere prin care se angajează, dacă este cazul, să renunţe la funcţia deţinută, în cazul în care este declarat câştigător în cadrul acestui concurs de proiecte de management, conform modelului anexat; declaraţie pe proprie răspundere că nu a fost lucrător al securităţii sau colaborator al acesteia, conform prevederilor art. 2, lit. a-b din OUG 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, conform modelului anexat; proiectul de management, întocmit şi structurat conform cerinţelor din Caietul de obiective, în format printat şi pe suport electronic (stick, CD/DVD), fără a avea semnături şi fără a conţine indicii privind identitatea autorului (nu se va menţiona numele şi/sau prenumele persoanei care l-a întocmit în cadrul textului, pe suport tip stick, CD sau DVD sau în proprietăţile fişierului electronic). Proiectul este limitat la un număr de 60 de pagini+anexe (format: A4, marginile paginii: stânga 2,5 cm, dreapta 2 cm, sus 1 cm, jos 1 cm, spaţierea: la 1,5, alinierea textului: justified, font: Times New Roman de 12, utilizare diacritice, numerotare pagini centrat, în josul paginii) Copiile actelor din dosarul de concurs se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate. La evaluarea dosarului de concurs, nu vor fi luate în considerare diplomele de studii sau documentele care atestă efectuarea unor specializări, cu termenul de valabilitate expirat. Regulamentul concursului şi caietul de obiective se pot obţine de la sediul Primăriei Municipiului Turda, cam. 48, Biroul Resurse Umane sau se pot descărca de pe paginile oficiale de internet: www.primariaturda.ro sau www.teatrulaureliumanea.ro. Relaţii suplimentare se pot obţine de la Biroul Resurse Umane – Primăria Municipiului Turda, telefon 0264–317199, fax 0264–317081 (luni–joi între orele 7,30–15,30 şi vineri între orele 7,30-13,00). Primar Cristian Octavian Matei Redactat: Carmen Kollar – şef birou RU
20 martie 2017

Primăria Municipiului Turda lansează concursul “Luna Curățeniei”, dedicat Asociațiilor de Proprietari!

Comunicat de Presă Turda este un oraș care merită mai mult de la fiecare dintre noi. Astfel, în anul 2017, acest concurs urmărește includerea unor noi activități care să consolideze parteneriatul între echipa Primăriei și cea a Asociațiilor de Proprietari. Având în vedere faptul că Asociațiile de Proprietari au obligația ca până la data de 15.04.2017 să asigure întreținerea corespunzătoare a imobilelor atât la exterior cât și la interior, să asigure curățenia trotuarelor, aleilor din dreptul blocului, a locurilor de joacă și a parcărilor pe care le folosesc, cât și refacerea înscrisului pe ușile de la intrare, municipalitatea a decis să ofere un premiu consistent celor care vor contribui la estetizarea cartierelor noastre prin înfrumusețarea blocurilor în care locuiesc și a spațiilor din jurul acestora. Condițiile concursului: – Decorarea balcoanelor cu jardiniere achiziționate de proprietari și cu material floricol asigurat de Primăria Municipiului Turda; – Amenajarea spațiului verde din jurul blocului și a gardurilor vii, de către proprietari, cu material pomicol și floricol asigurat de Primăria Municipiului Turda. Premiile constau în una sau mai multe din următoarele acțiuni: – Amenajarea/ modernizarea locurilor de parcare; – Amenajarea/ modernizarea locurilor de joacă; – Prevederea de mobilier urban; – Promovarea asociațiilor participante în presa locală, precum și pe Facebook. Înscrierile se fac până în data de 27.03.2017, la unul dintre numerele de telefon: 0264 313160 (interior 161) sau la 0757118502. Termenul limită de realizare a lucrărilor este până la data de 15.04.2017. Jurizarea realizărilor o vor face cetățenii Turzii și va avea loc pe pagina de Facebook a Primăriei, până în data de 24.04.2017, iar cele mai apreciate asociații vor deveni câștigătoare. Premierea va avea loc în data de 25.04.2017. Așteptăm să vă înscrieți și vă dorim mult succes! Biroul de presă